Ultima mare sărbătoare din anul bisericesc creştin

Creștinii ortodocși și catolici comemorează astăzi, 29 august, tăierea capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Sfântul Prooroc, cel ce a anunţat venirea lui Hristos, propovăduind „vestea cea bună” a Întrupării Sale, este singurul sfânt căruia Biserica Ortodoxă Română i-a închinat o zi specială de post.

Sfântul Ioan Botezătorul a venit pe lume în familia preotului Zaharia din cetatea Orini, mama sa, Elisabeta fiind descendentă a seminției lui Aaron. Nașterea proorocului s-a petrecut cu numai 6 luni înainte de nașterea lui Isus Hristos. Venirea pe lume a lui Ioan a fost vestită de îngerul Gavriil lui Zaharia, chiar în timp ce tatăl său, preotul Zaharia, slujea la templu. Pentru că nu a crezut în vorbele îngerului a rămas mut până la punerea numelui fiului său.

În vremea când a trăit el, în Palestina, domnea Irod Antipa (4-32 d. Hr.), fiul lui Irod cel Mare, ucigaşul pruncilor pe vremea când s-a născut Iisus Hristos. Sfântul Ioan a fost cel care i-a spus regelui că săvârşeşte păcate. Regele a adus-o la palat pe Irodiada, soţia fratelui său, împreună cu fiica ei, Salomeea, iar Sfântul Ioan i-a spus: „Nu este îngăduit să ţii femeia fratelui tău”.

La insistenţele Irodiadei, Sfântul Ioan a fost închis în temniţă. În timpul când era închis, regele şi-a serbat ziua de naştere la palat, unde a chemat oaspeţi aleşi. Invitaţii au mâncat şi au băut mult. Distracţia a devenit foarte mare în momentul în care Salomeea, care era foarte frumoasă, a dansat în faţa tuturor. Fiind ameţit de băutură, regele i-a promis fetei că, dacă va mai dansa tot aşa de frumos în faţa oaspeţilor, îi va da orice îi va cere, până la jumătate din împărăţie. Salomeea a dansat şi apoi a fost sfătuită de mama sa să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul. Regele s-a întristat foarte tare la auzul acestei cereri, dar a trebuit să-i împlinească dorinţa, pentru că s-a jurat în faţa tuturor. A trimis în temniţa palatului un soldat, care i-a tăiat capul şi l-a adus fetei, iar ea l-a dat mamei sale. În acest fel, s-a sfârşit viaţa acestui mare prooroc. Ucenicii lui au luat trupul şi l-au îngropat. Se spune că Irodiada a ordonat slugilor să îngroape capul lui Ioan Botezătorul undeva într-un loc ascuns.

Capul Sfântului Ioan a avut, după tradiția Bisericii, o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut și de trei ori aflat. Prima și a doua aflare a capului este sărbătorită pe 24 februarie, iar a treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 25 mai.

Distribuie informația
Alte știri