Benzina și motorina se scumpesc din nou de la o zi la alta. Vezi ce spun specialiștii

Cifrele din ultima lună arata că prețurile carburanților s-au majorat cu 8 până la 11%. Prețul motorinei în special ar putea să se majoreze în continuare pentru că, din toamnă, consumul va crește mai mult, odată cu începerea campaniei agricole.

Benzina standard a ajuns să coste și 7,35 lei, iar varianta premium se apropie de 8 lei. Pragul a fost însă depășit de motorină, care în unele stații se vinde cu 8 lei și 3 bani.

Șoferii plătesc astfel cu până la 40 de lei mai mult pentru un plin de motorină față de luna iulie. Sunt însă optimiști că lucrurile se vor schimba în bine.

Cifrele din ultima lună arata că prețurile carburanților s-au majorat cu 8 până la 11%. Cel mai mult s-a scumpit motorina, iar specialiștii susțin că acesta este un efect al producției europene, care a scăzut considerabil în ultimii ani.

Un alt motiv care influenţează preţurile la pompă are legatură cu țările producătoare de petrol.

Arabia Saudită a redus producția cu un milion de barili pe zi, iar decizia nu va fi schimbată cel puțin până la sfârșitul lunii septembrie, aşa că specialiştii nu se aşteaptă ca scumpirile să se tempereze odată cu terminarea concediilor.

Consiliul Concurenței a realizat un studiu în care se vede cum modificările care apar în cotațiile internaționale se transmit la pompă, iar concluzia este că prețurile carburanților din benzinării au o evoluție similară cu cea a cotațiilor internaționale Platts, dar cu o diferența de câteva zile.

Aceste cotații reflectă cererea, oferta și tranzacțiile realizate între traderi pe piața angro a combustibililor.

Sursa: stiri.tvr.ro

Distribuie informația
Alte știri