„Susținem excelența în arte”, concert de binefacere Kiwanis

După o vară bogată în evenimente muzicale, nici începutul toamnei nu se lasă mai prejos. Vineri, 15 septembrie, Kiwanis Art Oradea vă asteaptă la deja-cunoscutul concert de binefacere „Susținem excelența în arte”, de la ora 18.30, la Filarmonica de Stat din Oradea.

“Iubitorii de muzică clasică vor avea privilegiul de a asculta instrumentiști și soliști vocali care s-au născut ori au studiat la Oradea și care sunt deja consacrați, sau au pornit promițător pe calea succesului” a  spus Mirela Mudura, presedintele clubului KAO.

Asociația Kiwanis Art Oradea și-a făcut din promovarea artiștilor orădeni un obiectiv central, alături de cel al susținerii tinerilor artiști pe drumul deloc ușor al  performanței în artă.

„Prin evenimentul din 15 septembrie, cele două obiective se împletesc – artiștii legați de orașul nostru vor susține un concert de binefacere al cărui scop este adunarea de fonduri prin care clubul să susțină financiar participarea a 15 copii și tineri, înzestrați artistic și dornici să-și dezvolte talentul și să se autodepășească, la concursuri regionale, naționale ori internaționale”, a declarat Iuliana Păcurar, președintele fondator al clubului.

Au răspuns invitației clubului mai mulți artiști cunoscuți. “Vor participa soprana Brigitta Kele, mezzosoprana Gabriella Varvari, clarinetista Nadia Sofokleous, din Germania. De asemenea tenorii Robert Bede și Laszlo Bede, violoncelistul Aron Petruș Boloni, ne-a povestit kiwaniana Agneta Marcu. La pupitrul orchestrei Filarmonicii din Oradea, gazdă generoasă și promotoare a tinerilor artiști, se va afla dirijorul și compozitorul italian Claudio Morbo”.

Distribuie informația
Alte știri