Ligiei Mirișan îi este dor de scriitorul și editorialistul Octavian Paler și acesta este motivul prezentării unei cărți de suflet care te surprinde și te schimbă, apărută cu ani buni în urmă.
„Deșertul pentru totdeauna” îmbină relatarea întâmplărilor prezente cu întoarcerile în timp, copilăria petrecută la poalele Munților Făgăraș, în satul Lisa, anii de școală și de liceu. Povestirea e întreruptă adesea de gîndurile autorului, care își mărturisește teama de moarte, greșelile și regretele.
“Pentru mine, moartea este doar hotarul unde încetează să mai existe „mâine”. Numai până acolo poți să iubești, să visezi, să regreți. Brusc, tot ce n-ai făcut va rămâne pentru totdeauna nefăcut”, spune Paler.
Ligia Mirișan vede în Octavian Paler un singuratic dar nu un mizantrop, care iubește cuvântul, cuvântul care zidește.
„De ce mă obsedează oare deşerturile? Doar fiindcă singurătatea a făcut parte mereu din destinul meu? Nu cred că explicaţia e pe de-a întregul valabilă, de vreme ce ― m-am convins de asta de nenumărate ori ― nu-mi sunt suficient mie însumi …. Cu toate acestea, cred că nimic nu m-a fascinat mai mult ca soarele toxic din deşert, creator de iluzii la tot pasul. Un deşert numi sugerează moartea, ci puterea iluziilor de a rezista îndeosebi în condiţii vitrege. Înclin spre convingerea că, departe de a fi funerar, exterminator, deşertul e vital şi chiar senzual. Îţi dă, pe lângă o senzaţie de sete şi de pericol, un fior de viaţă de dincolo de viaţă, pe care n-o poţi încerca nicăieri altundeva. În deşert, filosofia valorează mai puţin decât un burduf de apă, dar cu atât mai preţios e ceea ce nu poate fi anulat”.
