Luni, 18 septembrie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, pentru combatereaconducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, a conducerii cu viteză excesivă sau neadaptată, a depășirilor neregulamentare și, în general, a cauzelor generatoare de accidente rutiere.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 91 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 34.153 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut șase permise de conducere și două certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor aplicate, 30 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, au fost sancționați 32 de bicicliști, șase sancțiuni au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, o sancțiune a fost pentru conducere sub influența alcoolului, o alta pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, una pentru lipsa ITP, iar 18 sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.