Tradiția și mâncarea sunt ingredientele care aduc împreună în Cetatea Oradea bucătari, producători locali și gurmanzi, într-un eveniment inedit dedicat gusturilor bihorenești.
„Gusturi și Tradiții de Bihor” are loc în perioada 23 – 24 septembrie, între orele 13:00 și 22:00 și este organizat de Agenția de Management al Destinației, instituție din subordinea Consiliului Județean Bihor.
Scopul eveniemebtului este lansarea publicației „Rețete tradiționale de Bihor”, cu 49 de preparate românești, maghiare, slovace și evreiești, culese de la localnicii din satele bihorene. Cartea de bucate, care va fi disponibilă în format electronic, conține rețete de plăcinte, gustări reci și calde, supe din legume și carne, feluri principale și dulciuri și foietaje. În cuprins vom găsi, pe lângă ingrediente și modul de preparare, date istorice despre originea mâncării tradiționale din Bihor.
Cele o mie de exemplare au fost tipărite, deocamdată, doar în limba română, urmând în viitorul apropiat să se mai editeze alte 500 de volume în maghiară şi tot atâtea în engleză. Varianta online se poate descărca gratuit de pe site-ul www.cjbihor.ro/despre-bihor/turism.
Potrivit lui Mircea Mălan, reţetarul, în 150 de pagini, color, „o carte de vizită pentru cei care doresc să cunoască Bihorul”, este structurat în cinci capitole: Plăcinte – 7 reţete; Gustări calde şi reci – 6 reţete; Supe din legume şi carne – 12 reţete; Feluri principale – 16 reţete şi Dulciuri şi foietaje – 8 reţete.
Majoritatea reţetelor sunt ilustrate cu imagini din timpul gătirii, fiind menţionate şi sursele care au stat la baza culegerii textelor.
Fiecare reţetă a fost documentată de o echipă interdisciplinară, de la Agenţia de Management al Destinaţiei (AMD) Bihor şi Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Bihor, cu sprijinul muzeografilor de la Muzeul Ţării Crişurilor, în special al profesorului de istoria artei Aurel Chiriac.
12 vor fi certificate ca reţete tradiţionale de Bihor, a spus Mihai Jurca, city manager Oradea.
Evenimentul are rolul de a promova Bihorul prin mâncarea tradițională specifică, de a încuraja restaurantele să includă în meniurile lor cât mai multe astfel de rețete locale și de a crea un cadru de colaborare între producătorii locali și sectorul HoReCa. Obiectivul organizatorilor este de a crește atractivitatea turistică a județului Bihor, prin diversificarea ofertei de servicii și promovarea tradițiilor și a culturii locale.
Pe întreaga durată a celor două zile, o echipă de bucătari și de bihorence vor pregăti preparatele din rețetar, iar vizitatorii vor avea ocazia să guste din bunătățile proaspăt gătite.
Atmosfera va fi întregită de momente artistice susţinute, sâmbătă şi duminică, de la ora 16,00 la 20,00, de ansambluri folclorice locale, atât româneşti, cât şi maghiare, slovace şi evreieşti, cu artişti consacraţi – precum Florica Zaha, Antoanela Ferche-Buţiu, Ioana Urs, iar meșterii populari vor fi prezenți cu ateliere de olărit, pielărie, țesătorie și sculptură în lemn.
Evenimentul este susținut de Consiliul Județean Bihor, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Bihor, Primăria Oradea și Visit Oradea. Partenerii proiectului sunt Centrul de Cultură Bihor, Muzeul Țării Crișurilor, Târg cu Sârg, President Hotel&Resort, Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor și Asociația Agricultorilor din Valea Ierului.