Lucrările de prelungire a pistei de aterizare/decolare a Aeroportului Oradea, în grafic

Lucrările de prelungire a pistei de aterizare/decolare a Aeroportului Oradea se desfășoară conform graficului, stadiul fizic al acestora ajungând la 35%.

Proiectul „Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea” presupune extinderea pistei aeroportului cu 420 de metri înspre Nojorid. Astfel, lungimea pistei va ajunge la 2.520 de la 2.100 de metri și va permite operarea aeronavelor de capacitate mai mare. De asemenea, va fi achiziționat și instalat un sistem modern de telecomunicații, util pentru aterizarea, în orice condiții, a aeronavelor dinspre Nojorid.

Până în prezent au fost realizate lucrările de carotare și pozare a cablurilor pentru balizajul suprafeței pistei existente, stabilizarea completă a pistei și a platformei de îmbarcare/debarcare, finalizarea canalizării pluviale pentru platforma de îmbarcare/debarcare și alte lucrări necesare bunei desfășurări a activității aeriene.

În prezent, proiectul aeroportului se concentrează pe lucrări de canalizare pluvială a pistei și construirea traseelor de electroalimentare și transfer de date pentru mijloacele de comunicații și navigație. Pe lângă acestea, se desfășoară lucrări de sistematizare a zonelor adiacente pistei și de consolidare a acesteia. De asemenea, se efectuează așternerea stratului de fundație de balast pentru platforma de îmbarcare/debarcare.

În perioada următoare, se vor desfășura mai multe lucrări esențiale. Astfel, în prima jumătate a lunii octombrie se va turna stratul de beton pe pistă. De asemenea, se va instala echipamentul de radionavigație în camere tehnice supraterane, se vor monta senzorii meteo și se vor instala stâlpii de susținere a balizajului de apropiere. În plus, se va efectua așternerea stratului de balast stabilizat pe platforma de îmbarcare/debarcare.

Termenul de finalizare a proiectului este 21 decembrie 2023. Proiectul este finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

La Aeroport sunt în lucru alte două proiecte importante finanțate cu fonduri europene, respectiv „Extinderea și eficientizarea terminalului de pasageri nr. 1 al Aeroportului Oradea” și „Creșterea gradului de siguranță și securitate la Aeroportul Oradea”.

Distribuie informația
Alte știri