TIFF revine în Oradea între 29 septembrie şi 1 octombrie. În premieră, publicul orădean este invitat pe covorul roşu, la Gala de Deschidere
Festivalul va oferi publicului o experienţă de neuitat, aducând în Piaţa Unirii şi în diverse alte amplasamente culturale din oraş o selecţie amplă de filme în premieră, alături de producţii premiate la marile festivaluri internaţionale, avanpremiere ale filmelor româneşti şi maghiare, documentare şi invitaţi speciali, masterclass-uri cu regizori şi actori renumiţi, proiecţii şi ateliere media pentru copii, precum şi o serie de evenimente cine-concert.
Cele trei cine-concerte vor avea loc în Sinagoga Sion (centru multicultual): „Ultima noapte” (acompaniament muzical live Wingman Jazz Trio), Aventurile prinţului Achmed (acompaniament muzical live Danaga) şi Manasse (acompaniament muzical live Volekh Quartet).
Atât filmele cât şi cine-concertele vor avea intrare pe bază de bilete.
Cele trei filme în aer liber vor putea fi vizionate gratuit în Piaţa Unirii, anume: „E pericoloso sporgersi”, „Visul” şi „Casablanca”.
TIFF Oradea va demara oficial vineri, 29 septembrie, la Teatrul de Stat cu proiecţia în avanpremieră naţională a filmului Crima este a mea/ Mon Crime (r. Francois Ozon).
Spectatorii prezenţi pentru prima dată la o Gală de deschidere vor fi întâmpinaţi pe muzica cvartetului orădean „Espressione”, care, inspirat de atmosfera filmului din deschidere, va face o introducere muzicală în Parisul Interbelic. Cvartetul „Espressione” a fost înfiinţat în anul 2014 de Costin Eva – vioara I, Szabo Eva – vioara a II-a, Anca Cristea – violă, Ichim Beata – violoncel şi abordează genuri muzicale variate: muzică clasică, cafe-concert, muzică de film şi jazz.
Se anunţă un weekend cu filme premiate la Oscar, iar printre titlurile confirmate în programul acestei ediţii se află drama „Tár” (r. Todd Field), despre cariera dirijoarei Lydia Tár, interpretată magistral de Cate Blanchett, rol pentru care a obţinut Premiul pentru Cea mai bună actriţă la Veneţia în 2022, la Premiile BAFTA în 2023 şi la Globurile de Aur.
Programul complet al ediţiei şi biletele sunt disponibile pe https://tiff.eventbook.ro/. Preţul biletelor este, în general, de 15 sau 20 de lei.
Cea de-a şasea a ediţie TIFF Oradea este organizată de Asociaţia Film şi Cultură Urbană, în parteneriat cu Asociaţia Festivalul de Film Transilvania. Co-organizator: Primăria Municipiului Oradea, prin Visit Oradea – Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune. Evenimentul are loc cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, National Film Institute Hungary, Consiliului Judeţean Bihor şi Manifest pentru Oradea.