După o perioadă cu vreme frumoasă în mare parte din țară, meteorologii anunță fenomene extreme. O avertizare cod galben de vânt puternic a fost emisă de specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie. Atenționarea a intrat în vigoare astăzi, la ora 10.00 și este valabilă până duminică, 8 octombrie, la ora 11.00.
În intervalul menționat, în Carpații Orientali și local în Munții Apuseni, vântul va avea intensificări, cu viteze de 60…80 km/h, iar la peste 1700 m, rafalele vor depăși 90…100 km/h.
Notă: Sâmbătă (7 octombrie), intensificări ale vântului vor fi local și temporar și în restul zonei montane, în nordul, estul și sud-estul teritoriului, cu viteze în general de 45…50 km/h. Duminică (8 octombrie), vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării.