Duminică, 8 octombrie a.c., în jurul orei 04.15, pe strada Tudor Vladimirescu din localitatea bihoreană Aleșd, polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au depistat în trafic un tânăr de 20 ani, din localitatea Lugașu de Jos, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism.
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
Polițiștii rutieri continuă cercetările în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.