Şi-a declinat o identitate falsă, prins fiind de polițiștii orădeni drogat la volan, având și permisul suspendat

Foto: ilustrativ

Duminică, 22 octombrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Serviciului Rutier Bihor au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr de 20 de ani, din Israel, cu reședință în municipiul Iași, județul Iași, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și falsul privind identitatea.

La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 00.30, acesta a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier Oradea în timp ce conducea un autoturism, pe strada Ștefan Octavian Iosif din municipiul Oradea.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Totodată, cel în cauză și-ar fi declinat identitatea unei alte persoane, în momentul în care a fost legitimat de polițiștii rutieri orădeni.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, tânărul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările în cauză, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Distribuie informația
Alte știri