Vă plac poveștile? Dacă răspunsul este DA, concertul filarmonicii orădene de joi, 26 octombrie, de la ora 19, este pentru dumneavoastră. Dacă vă plac și poveștile care continuă la câțiva ani după moartea eroului / eroinei, concertul de joi seara este din nou pentru dumneavoastră. Iar dacă vă plac și poveștile în care un ochi plânge, altul râde, concertul de joi seara este din nou pentru dumneavoastră. Și încă o întrebare: vă place să descoperiți lucruri noi, eventual comori? Perfect! Concertul de joi seara de la filarmonică este pentru dumneavoastră. O ultimă întrebare: vă spune ceva numele Bortkiewicz? Nu? Atunci concertul de joi seara este definitiv pentru dumneavoastră.
Poveștile pe care orchestra filarmonicii orădene dirijată de Adrian Morar și pianistul Ștefan Dogan ni le vor înșira joi seara sunt: un rezumat al ”Nevestelor vesele din Windsor” (adică Uvertura operei) în limbajul sonor al lui Otto Nicolai, a redescoperirii unui compozitor mort de peste 70 de ani, Serghei Bortkiewicz prin Concertul nr. 3 pentru pian și orchestra în do minor „Per aspera ad astra” opus 32, și a descoperirii Lumii Noi, prin Simfonia a IX în mi minor, opus 95 de Antonin Dvorak.
Uvertura operei Nevestele vesele din Windsor este una dintre cele mai interpretate lucrări din creația lui Otto Nicolai. În scurta sa viață (a murit cu o lună înainte de a împlini 39 de ani), a fost organist, dirijor și compozitor, foarte prețuit de Hector Berlioz, Robert Schumann, Gaetano Donizzeti sau Saverio Mercadante, dar și de curtea imperială din Viena sau de cea regală a Prusiei. Opera Nevestele vesele din Windsor are la bază comedia Falstaff de Shakespeare. Față de Giusepe Verdi, el tratează subiectul în manieră comică. Și față de colegii săi de generație germani, iubește opera italiană și melosul ei. Uvertura îmbină stilurile și curentele muzicale care i-au încântat sufletul: patosul italian, lejeritatea vieneza și structura germană, împletite cu melodicitate și voie bună.
Surpriza serii este Serghei Bortkiewicz (1877 -1952) și al treilea său Concert pentru pian. După moartea sa , compozitorul a fost foartea repede uitat. Nu se potrivea deloc cu avalanșa avangardistă de după cel de-al doilea Război Mondial. La fel ca Serghei Rahmaninov, Bortkiewicz rămâne ancorat în tradiția romantismului muzical. În lucrările sale se unesc spiritul slav cu cel germanic, în care s-a născut și a crescut. Și-a petrecut viața în actuala Ucraina, unde s-a născut, Rusia, Austria și Germania. A fost prețuit compozitor și profesor, în ciuda greutăților provocate de regimul NS. Muzica trăiește o adevărată înviere în ultimii zece anii, după ce pianistul român Ștefan Dogan s-a îndrăgostit de muzica sa și a readus-o pe scenă și în viața de concert. Mulți ani singurele înregistrări cu lucrările lui Bortkiewicz au fost semnate de tânărul român. Melodiile sunt generoase, ample, dense și nu menajează dirijorul, dificultățile tehnice nu menajează solistul, dar răsfață publicul și oferă speranță și lumina. Pentru că la fel ca Cesar Franck în Simfonia sa în re minor, a ales același moto pentru concert: ”per aspera ad astra” (prin suferință spre lumină).
Seara se va încheia cu Simfonia a IX-a în mi minor opus 92 de Antonin Dvorak, cea mai celebră lucrare a compozitorului ceh. Atât de celebră încât eclipsează o sumedenie de alte bijuterii muzicale din creația sa, începând cu precedentele opt simfonii. Dvorak a fost compozitorul despre care mai vârstnicul său coleg Johannes Brahms a spus „El are mai multe idei decât noi toți la un loc. Din temele ce cad de la el am putea culege toți ceilalți teme principale pentru lucrările noastre.” Admirația pe care i-a purtat Brahms tânărului din Boemia l-a îndemnat să-l recomande editorului său și să îi netezească drumul în cariera de compozitor. Simfonia din Lumea Nouă a scris-o la sfârșitul secolului al XIX, când Dvorak a predat în New York la proapsăt înființatul conservator. Bogăția melosului indigen și al negrilor americani l-a cucerit și l-a îndemnat să atragă atenția tinerilor compozitori americani spre acest tezaur pentru constituirea celei ce avea să devină muzica clasică americană. Melodiile generoase ale lui Dvorak și orchestrația minunată vă vor însoți multe zile după ce acest concert va deveni parte a istoriei dumneavoastre personale.
Dirijorul Adrian Morar este deja cunoscut și îndrăgit de publicul orădean. Pianistul Ștefan Dogan este, ca mai vârstnicul Howard Shelley, un descoperitor de comori. Prețuiește compozitorii consacrați și cimentați în sufletele noastre, dar desfășoară și activități „arheologice”, scoțând la iveală bijuterii muzicale acoperite deja de molozul istoriei. Așa este și Serghei Bortkiewicz.
Mai găsiți câteva bilete la concert în sală și la balcon. Concurează poveștile sonore cu happy end cu altceva?
Daniela Stoica
