„În seara zilei de 28 octombrie a.c., în jurul orei 23:00, în cadrul unei acţiuni desfăşurate pe raza oraşului Pâncota, un echipaj de poliţie a pornit în urmărirea unui autoturism. Autoturismul urmărit şi-a continuat deplasarea, iar în oraşul Sântana, autospeciala de poliţie, aflată în urmărire, a intrat în coliziune cu o altă autospecială. 4 poliţişti au fost transportaţi la spital în vederea evaluării stării lor şi acordarea de îngrijiri medicale”, a informat IPJ Arad.
În acest caz, a fost informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, urmând a fi continuate cercetările pentru vătămare corporală din culpă.
„Concomitent, comanda IPJ a declanşat o cercetare internă, pentru clarificarea stării de fapt, modalitatea de intervenţie a poliţiştilor şi luarea măsurilor care se impun”, a precizat sursa citată.
Poliţiştii au fost testaţi cu aparatele alcooltest şi DrugTest din dotare, rezultatele fiind negative în toate cazurile.