Sâmbătă, 11 noiembrie a.c., la ora 06.52, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.76,, în localitatea Petrileni, județul Bihor, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autovehicule.
La fața locului, s-au deplasat cu operativitate polițiștii Biroului Rutier Beiuș și cei ai Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei, care, din investigațiile efectuate, au constatat că, o femeie de 50 de ani, din comuna Buntești, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, înspre Beiuș, într-o curbă la dreapta, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, în condiții de carosabil umed, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară basculantă, condusă regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 41 de ani, din comuna Vârfurile, județul Arad.
În urma accidentului rutier, femeia de 50 de ani, care conducea autoturismul, a suferit multiple leziuni, care, din păcate, i-au provocat decesul, la fața locului.
În urma testării conducătorului autoutilitarei cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Beiuș, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.
Poliţiștii rutieri bihoreni le reamintesc conducătorilor auto ca, în condiţiile unui carosabil umed, să adopte o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului. De asemenea, este absolut necesar să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare.