Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului 2023

În 2023 Lăsata Secului pentru Postul Crăciunului pică marți, 14 noiembrie, în ziua Sfântului Filip. Este ultima zi în care creștinii mai pot mânca “de dulce”. ”Lăsatul secului” sau “alimentele de sec” se referă în mod direct la nevoinţa omului în aşteptarea unei mari sărbători. Sec înseamnă uscat, fără grăsime, de post.

Cu toate acestea, clericii ne învață că accentul nu trebuie să fie pe mâncare, ci pe obiceiurile lumești care trebuie temperate. Rostul fundamental al oricărui post este să ajute la dezintoxicare sufletului, nu cea a corpului, prin regim alimentar.

Pe vremuri, în această zi se făceau mari petreceri în familii, se serveau fripturi, ciorbe cu carne, prăjituri și vin. Începând din această zi, din cele mai vechi timpuri li se îngăduia copiilor să se adune seara acasă la unul dintre ei ca să învețe colindele şi să-şi facă planul pentru perioada de colindat.

Distribuie informația
Alte știri