Amenzi de aproape 180 de mii de lei, aplicate de poliţiştii bihoreni în ultimele 48 de ore

În perioada 17 – 19 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De asemenea, acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat și combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum.

Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, atât pe raza municipiului Oradea, cât și pe raza județului Bihor.

Astfel, au fost desfășurate 12 acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 13 filtre, în acțiuni fiind implicați 337 de polițiști bihoreni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 199 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 1.405 persoane. De asemenea, au fost efectuate 834 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii bihoreni au aplicat, în total, 410 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 179.080 de lei.

Totodată, au fost constatate 16 infracțiuni, dintre care șase la regimul circulației rutiere, patru de natură judiciară și șase infracțiuni de altă natură.

Din totalul sancțiunilor, 359 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 195 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, șase au fost pentru conducere sub influența alcoolului, 31 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, patru sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor sau vehiculelor, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, trei opriri neregulamentare, trei sancțiuni au fost pentru folosirea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip mâini libere, trei sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, iar 112 sancțiuni au fost pentru alte abateri.

Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 35 de permise de conducere și 19 certificate de înmatriculare.

Distribuie informația
Alte știri