Poliţiştii de frontieră bihoreni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II au efectuat în perioada 16-17.11.2023, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a șapte automarfare conduse de cetățeni români . Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, mobilă second-hand,articole textile,metal,haine și electrocasnice second–hand de la diferite societăți comerciale din Germania, Elveția și Belgia pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și reprezentanții Protecției Consumatorului Bihor.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 60.501 kilograme de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.