În perioada 2020-2023, la inițiativa Forumului Cultural Austriac București, arhitecta și specialista româncă în monumente istorice, Loredana Stasisin, a întreprins un amplu demers de cercetare care a implicat colaborarea cu 12 din cele câteva zeci de teatre construite la sfârșitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea, în toată Europa – între care patru aflate în România –, de către celebrul birou austriac de arhitectură condus de Ferdinand Fellner și Hermann Gottfried Helmer. Acest demers are ca finalitate expoziții în diferite spații de referință proiectate de celebrii arhitecți și realizarea platformei web „Teatrele realizate de Fellner & Helmer. Reflecții subtile asupra specificităților locale și a valorilor identitare”.
Expoziția și platforma web „Teatrele realizate de Fellner & Helmer. Reflecții subtile asupra specificităților locale și a valorilor identitare” vor fi lansate la Oradea pe data de 30 noiembrie, ora 17.30, la sediul Teatrului de Stat (Piața Regele Ferdinand nr 4-6).
La evenimentul de lansare vor participa arh. Loredana Stasisin, autoarea proiectului (prezență online), Andrei Popov, director adjunct al Forumului Cultural Austriac București, Victoria Balint, directoarea Trupei Iosif Vulcan a Teatrului Regina Maria și, în calitate de invitat, Botházy-Daróczi Réka, directoarea artistică a Teatrului Szigligeti Oradea.
Intrarea este liberă, iar expoziția va putea fi vizitată în foaierul clădirii Teatrului de Stat până la sfârșitul lunii decembrie, când își va continua turneul în celelalte teatre din România semnate de Fellner & Helmer, iar apoi, în străinătate, prin intermediul rețelei Forumurilor Culturale Austriece.
Expoziția și platforma electronică aferentă – https://www.fellner-helmer.theater/ – deschid ușile unor edificii emblematice din Graz, Viena (Austria), Sofia (Bulgaria), Zagreb, Rijeka, Varazdin (Croația), Budapesta (Ungaria), Cluj-Napoca, Iași, Oradea și Timișoara (România), concepute de renumiții creatori de clădiri dedicate exclusiv artelor spectacolului, Ferdinand Fellner și Hermann Gottfried Helmer. Dincolo de rețeta arhitecturală modernă (chiar si azi, la peste un secol distanță) și de succes, imaginată special pentru nevoile culturale ale comunităților locale, aceste piese ale unui original puzzle continental vorbesc modurile durabile de administrare a moștenirii culturale.
„Dincolo de jocul sistemic de putere dintre factorii decidenți și comunitatea locală, joc articulat prin intermediul arhitecturilor monumentale, proiectul invită la reflecție asupra unui proces istoric în care suntem cu toții implicați: cum putem noi, oamenii de astăzi, să transmitem generațiilor viitoare, într-un mod regenerativ, toată bogăția acestui patrimoniu cultural ce ne-a fost oferit de predecesorii noștri cu atâta generozitate?”, afirmă arhitecta și specialista în monumente istorice Loredana Stasisin.
Realizată în decurs de patru ani (2020-2023), această cercetare a fost condusă la Oradea cu sprijinul Teatrului de Stat „Regina Maria”, co-organizator al expoziției în acest oraș. Cercetarea a fost posibilă și cu contribuția Teatrului Szigligeti.
Punând într-o lumină cu totul originală relațiile dintre comunități și aceste monumente de arhitectură cu o existență foarte activă în orașele lor, acest demers expozițional și științific a dorit, din primul moment, să determine noile generații de public, în special, să privească diferit clădirile respective și să reflecteze la potențialul lor pentru viitor. De aceea, platforma pentru versiunea electronică a proiectului „Teatrele realizate de Fellner & Helmer. Reflecții subtile asupra specificităților locale și a valorilor identitare” a fost realizată de o echipă de studenți doctoranzi ai Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, aflată sub îndrumarea Prof. dr. Camil Mihăescu. Echipa a fost formată din: Cezara Carla Pădurean, Claudia Feti, Sânziana Gheorghe, Lucian Ciorbă.
Acest proiect a fost realizat cu sprijinul Teatrului Regina Maria din Oradea și al Facultății de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, fiind conceput special pentru Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Demersul se află sub egida Ministerului austriac al Afacerilor Europene si Internaționale, cu ocazia aniversării a 50 de ani de activitate a Departamentului pentru afaceri culturale Internaționale al acestei instituții. Proiectul este inspirat de Graz Museum și beneficiază de susținerea Kulturvermittlung Steiermark și al Societății Austro-Române.
Considerați maeștrii clădirilor dedicate artelor spectacolului, austriacul Ferdinand Fellner (1847-1916) și germanul Hermann Gottfried Helmer (1849-1919) au condus unul dintre cele mai de succes birouri de arhitectură europene de la sfârșitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea. Peste 200 de edificii publice – teatre și nu numai – au fost ridicate după planurile lor pe tot continentul, multe dintre ele fiind funcționale și în prezent. În Europa de Sud-Est, România posedă cel mai mare număr de teatre construite de cei doi arhitecți, aflate la Cluj-Napoca, Iași, Oradea și Timișoara. Lor li se adaugă și Palatul de Justiție de la Suceava, realizat după planurile lui Ferdinand Fellner.