„Și cu violoncelul ce facem?” nu va fi întrebarea serii de joi la filarmonica orădeană. Violoncelul va fi firul roșu al concertului, atât ca solist, cât și ca purtător al câtorva dintre temele celorlalte piese din program. Protagoniștii concertului de la ora 19, un dar de Moș Nicolae dacă vreți, știu exact ce minuni poate face cordarul cu cel mai apropiat sunet de vocea umană. Ștefan Cazacu alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Oradea, sub bagheta dirijorului Janko Zsolt vor interpreta Uvertura L`isola disabitata și Concertul nr. 2 pentru violoncel și orchestră în Re major de Joseph Haydn și Simfonia a II-a în Re major, opus 73 de Johannes Brahms. Un program sub semnul strălucitorului și optimistului Re Major, într-o perioadă mai tulbure decât de obicei.
Joseph Haydn (1732 – 1809) este redescoperit abia acum de cea mai mare parte a melomanilor. După ce peste o sută de ani a stat în umbra lui Mozart și Beethoven, mai tinerii săi colegi. În cei 28 de ani cât a trăit „izolat” la curtea prințului Eszterhazy, a stabilit forma de sonată, a pus bazele cvartetului de coarde și al simfoniei așa cum le cunoaștem azi și a influențat istoria muzicii cum nu au reușit ceilalți doi mari clasici vienezi. După desființarea orchestrei prințului, a mai trăit 18 ani independent la Viena și a cucerit Londra. La moartea sa, era cel mai onorat compozitor în viață și pe deasupra foarte bogat. Moștenirea lăsată nepotului său a fost de 55.000 de guldeni (peste un milion de euro azi). Joseph Haydn nu a fost copil minune ca Mozart, nu a avut un caracter dificil ca Beethoven, dar creația sa i-a influențat pe cei doi tineri compozitori și pe toți cei care au venit după el. L`isola disolata este una dintre cele 28 de opere compuse de Joseph Haydn, singura pe un libret de Metastasio. Din operă este interpretată mai ales uvertura, o simfonie în miniatură. Fără internet și mass media, Haydn este deja ancorat în curentul cultural al vremii sale Strum und Drang, promovat de filosofi, scriitori și compozitori, Johann Christian Bach fiind unul dintre cei mai importanți. Sentimentele și afectele își fac loc în muzica lui și a colegilor săi de generație. Nici unul nu se ferește de disonanțe. Dar pe lângă sentimentele furtunoase subliniate, iese la iveală optimismul și umorul său. Concertul nr. 2 pentru violoncel și orchestră în Re major, a cărui paternitate a fost multă vreme discutată, este una dintre cele mai frumoase și mai dificile pagini muzicale din întreaga literatură dedicată acestui instrument. Solistul are nevoie de o tehnică apropiată de perfecțiune pentru că orchestrația nu oferă nicio plasă de siguranță, așa cum fac mai târziu concertele lui Schumann sau Dvorak. Și pe lângă toată acrobatica, solistul mai are nevoie de multă sensibilitate și umor. Ștefan Cazacu nu interpretează pentru prima dată această bijuterie muzicală, iar virtuozitatea sa dovedită de atâtea ori ne va încânta și uimi din nou. Iar deasupra lor ne va urmări încă multă vreme tema sprințară a rondo-ului final care surprinde atât de bine caracterul lui Papa Haydn, cum l-a numit Mozart. Wolfgang Amadeus.
Simfonia a 2-a în Re major de Johannes Brahms (1833 – 1897), favorita lui Leonard Bernstein dintre cele patru, este cea mai senină dintre ele. A fost compusă într-o perioadă relativ liniștită a vieții sale, pe deasupra în „vacanța sa” (vara lui 1877, Viena fiind vara la fel de insuportabilă ca Parisul). Brahms, drumețul de profesie, a fost inspirat de natura din jurul Lacului Wörther și a compus foarte repede. Față de prima simfonie sau de alte lucrări, aceasta a fost gata în câteva luni. Caracterul mai ales senin al lucrării i-au dat supranumele de Pastorala brahmsiană. Pe lângă serenitatea ei, neobișnuită în lucrările sale orchestrale, în aceasta își etalează pur și simplu calitățile de dezvoltator a celulelor tematice, pe cele de orchestrator oricum. Iar Brahms folosește doar aparatul orchestral moștenit de la Beethoven, fără să adauge alte instrumente cum făcuse deja Hector Berlioz sau cum făcea contemporanul său Richard Wagner. Sunetul profund și cald al violoncelului din simfonia brahmsiană ne dezvălui alte fațete ale instrumentului solist din prima parte a serii. Cunoștea instrumentul și pentru că învățase de la tatăl său să cânte la violoncel.
Violoncelistul Ștefan Cazacu este încă din studenție cunoscut publicului orădean și apreciat de acesta. Studentul de acum 10 ani este deja un solist matur, cu un cuvânt de spus pe scenele europene, care colaborează cu orchestre și dirijori importanți din Europa și America de Nord. Janko Zsolt este dirijorul permanent al orchestrei orădene, iar publicul l-a îndrăgit deja demult, nu doar pentru talentul său dirijoral, ci și pentru îndrăzneala cu care aduce publicului lucrări mai puțin cunoscute. Joi seara îi revine sarcina nu de a ne prezenta ceva nou, ci de a scutura praful de pe două lucrări cu care ne-am obișnuit, din care putem fredona pasaje. El ne va dezvălui alte accente și fațete ale acestor șlagăre ale repertoriului simfonic.
Mai găsiți bilete la concertul de joi seara pe site-ul bilete.ro sau la caseria filarmonicii din strada Moscovei nr. 5.
Daniela Stoica
