Peste 1.200 de conducători auto, testați de polițiștii bihoreni pentru alcool sau droguri, la final de săptămână

Foto: ilustrativ

În perioada 15 – 17 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au acționat în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De asemenea, acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat și combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum.

Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, atât pe raza municipiului Oradea, cât și pe raza județului Bihor.

Astfel, la sfârșit de săptămână au fost desfășurate 15 acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 16 filtre, în acțiuni fiind implicați 350 de polițiști bihoreni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 145 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 1.635 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 1.277 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii bihoreni au aplicat, în total, 247 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 126.300 de lei.

Totodată, au fost constatate 21 de infracțiuni, dintre care 12 la regimul circulației rutiere, patru de natură judiciară și 5 infracțiuni de altă natură.

Din totalul sancțiunilor, 203 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 127 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 23 au fost pentru conducere sub influența alcoolului, 20 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați 10 pietoni și 8 bicicliști, două sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor sau vehiculelor, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, o oprire neregulamentară, șase sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, iar patru sancțiuni au fost pentru alte abateri.

Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 51 de permise de conducere și 26 de certificate de înmatriculare.

Distribuie informația
Alte știri