Pe 20 decembrie, în ziua de Sfântul Ignat se taie porcul pe care-l mâncăm de Crăciun. E drept, nu la oraş, ci acolo unde se mai respectă tradiţia, adică la sat. Şi tot acolo, multe obiceiuri, transmise din generaţie în generaţie, sunt respectate cu sfinţenie pe 20 decembrie, numită şi ziua de Ignat.
Tot în această zi este prăznuit Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul, urmașul apostolilor și patriarh al Bisericii Antiohiei, ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan.
Cuvântul Ignat provine de cuvântul latin „Ignis”, care înseamnă foc. Pe timpuri, această zi era una dintre cele mai importante sărbători solare.
Înainte de a tăia porcul, locul în care va avea loc sacrificiul trebuie purificat. Oamenii obișnuiesc să tămâieze și să stropească cu apă sfințită locul, ca să înlăture duhurile rele. Se spune că dacă sacrificarea porcului nu se face în ziua de Ignat, porcul nu mai mănâncă și nu nici nu se mai îngrașă, ci dimpotrivă, slăbește și nu îi mai merge bine.
În această zi nu se fac alte activități în afara tăierii porcului. Nu se spală, nu se coase, nu se toarce lâna și nici nu se mătură.
În mod tradițional, bărbatul este cel care se ocupă de înjunghiatul, arsul și tranșatul porcului, în timp ce femeia se ocupă de prepararea bucatelor tradiționale din porc, de la cârnați, la tobă, pomana porcului sau caltaboș.
Unii oameni cred că atunci când sângele porcului negru este amestecat cu făină el devine leac pentru bolile copilăriei. Cu el se „afumă” copiii ca să fie feriți de răceli, de frică și de alte boli specifice vârstei.
