La data de 20 de decembrie a.c., în jurul orei 17.57, polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, în albia râului Crișul Negru, în localitatea Săliște de Vașcău, județul Bihor, a fost găsită o femeie decedată.
Polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei, alături de specialiști criminaliști, s-au deplasat de îndată la fața locului, persoana decedată fiind identificată ca o femeie de 67 de ani, din Săliște de Vașcău.
În prezent, nu există suspiciuni că femeia ar fi fost victima vreunei infracțiuni.
Cauza exactă a decesului urmează să fie în urma efectuării necropsiei.
Polițiștii Secției nr.10 de Poliție Rurală Ștei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările în cauză sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor producerii tragicului eveniment.