Peste 900 de poliţişti bihoreni au fost la datorie, pentru ca minivacanţa de Revelion să fie petrecută în siguranţă de către cetățeni, iar manifestările organizate în judeţul Bihor să se desfăşoare fără evenimente nedorite.
Pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în perioada 29 decembrie – 2 ianuarie a.c., au acționat zilnic, peste 115 patrule pedestre sau auto.
Au fost desfășurate 33 de acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat, în cadrul cărora au fost legitimate 1.239 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 683 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.
Polițiștii bihoreni au intervenit la 405 evenimente, dintre care 380 au fost sesizate prin 112.
Astfel, au fost sesizate 105 infracțiuni, dintre care 39 contra persoanei, 40 contra patrimoniului, 10 infracțiuni la regimul siguranței rutiere și 16 infracțiuni de altă natură.
De asemenea, au fost prinse în flagrant delict 23 de persoane bănuite de comiterea de infracțiuni, fiind depistate două persoane urmărite.
Polițiștii bihoreni au aplicat 245 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 166.163 de lei.
Ca măsuri complementare, au fost reținute 41 de permise de conducere, dintre care 14 ca urmare a consumului de alcool sau alte substanțe interzise, 13 pentru depășirea limitelor legale de viteză și au fost retrase 17 certificate de înmatriculare.