Potrivit Ministerului Muncii, pensiile vor intra pe card, în luna ianuarie, după calendarul obișnuit, adică în zilele de 11-12 ianuarie. Mai mult decât atât, plata către beneficiari se va efectua începând cu data de 5 ianuarie 2024.
”Casa Națională de Pensii informează că în luna ianuarie 2024 plata pensiilor la Poștă se face conform convenției încheiate între cele două instituții. Fondurile necesare s-au transmis astăzi către Poșta Română. Astfel, sumele virate vor ajunge în conturile Poștei Române SA pe data de 4 ianuarie 2024. Iar distribuirea pensiilor pe teren (la domiciliul beneficiarilor) se va efectua începând cu data de 5 ianuarie 2024.
Totodată, menționăm că plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11-12 ianuarie.
Facem precizarea că deschiderea de credite de la Ministerul Finanțelor pentru plata pensiilor în luna ianuarie 2024 s-a făcut din 29.12.2023 cu utilizarea creditelor începând cu data de 03.01.2024 și cu încadrarea in limitele lunii ianuarie 2024, aprobate de Guvern”, a anunțat Ministerul Muncii.