În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean bulgar, conducând un automarfar înmatriculat în Bulgaria. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, profile metalice pentru o societate comercială din Turcia.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul destinat transportului de marfă, printre bunurile transportate, opt de cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Etiopia, cu vârste cuprinse între 23 și 34 de ani, intrați legal în România ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.
Poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferul român și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.