În ultimele 48 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor au efectuat controlul, la intrarea în ţară, asupra a două automarfare înmatriculate în România și Polonia, condus de un cetățean român, respectiv polonez.
Aceștia transportau 19.060 kilograme deșeuri constând în diverse bunuri, textile second-hand și metale neferoase, bunuri care proveneau de la o societate comercială din Spania și Cehia, pentru diferite firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentaților Protecției Consumatorului Bihor stabilind faptul că șoferii nu dețin documente complete necesare importului de deșeuri.
În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.