Meciul 100 în cupele europene pentru echipa de baschet CSM CSU Oradea

Foto: fiba.basketball

Echipa de baschet masculin a Clubului Sportiv Municipal din Oradea se află în fața unui moment jubiliar. Roș-albaștrii vor disputa meciul cu numărul 100 în cupele europene, potrivit site-ului CSM Oradea

Acest reper va fi atins miercuri (17.01.2024) în cadrul deplasării pe care echipa o susține în Germania, la Chemnitz. Meciul cu Niners din localitate contează pentru etapa a 5-a din Grupa N în FIBA Europe Cup – ediția 2023/24, fiind devansat cu două săptămâni la solicitarea formației gazdă.

Bilanțul general al CSM CSU Oradea în cupele europene este de 47 victorii și 52 înfrângeri.

Meciul cu numărul 100 în cupele europene va fi apariția oficială cu numărul 793 în toate competițiile pentru CSM Oradea de la promovarea în primul eșalon baschetbalistic al României. 

Distribuie informația
Alte știri