Peste 400 de sancțiuni aplicate și 67 de permise reținute de polițiștii bihoreni în ultimele 48 de ore

În perioada 19 – 21 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De asemenea, acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat și combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum.

Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, atât pe raza municipiului Oradea, cât și pe raza județului Bihor.

Astfel, la sfârșit de săptămână au fost desfășurate 23 de acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 22 de filtre, în acțiuni fiind implicați 478 de polițiști bihoreni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 216 jandarmi, dar și polițiști de frontieră și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 3.541 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 2.347 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii bihoreni au aplicat, în total, 414 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 200.645 de lei.

Totodată, au fost constatate 32 de infracțiuni, dintre care 21 la regimul circulației rutiere, patru de natură judiciară și șapte infracțiuni de altă natură.

Din totalul sancțiunilor, 280 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 212 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 18 au fost pentru conducere sub influența alcoolului, 13 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, au fost sancționați opt bicicliști, au fost sancționate trei depășiri neregulamentare, două opriri neregulamentare, două sancțiuni au fost pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor sau vehiculelor, șapte pentru lipsa ITP, iar 15 sancțiuni au fost pentru alte abateri.

Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 67 de permise de conducere și 16 certificate de înmatriculare.

Distribuie informația
Alte știri