Tragedie în Săcueni! Bunic decedat în urma producerii unui incendiu

Foto: arhiva

Un bărbat în vârstă de 94 de ani a decedat, după ce, cel mai probabil, într-o clipă de neatenție, i s-au aprins hainele de la flacăra aragazului, în timp ce gătea.

Luni, 22 ianuarie a.c., la ora 14.23, o apelantă a numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor cu privire la producerea unui incendiu la o locuință din Săcueni, precizând totodată faptul că a stins incendiul, care se manifesta la un aragaz și un scaun și că proprietarul casei, pe care l-a găsit căzut în bucătărie, era, cel mai probabil, decedat.

Pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată au fost mobilizate de urgență, două echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Săcueni, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD a subunității.

Din nefericire, pentru proprietarul casei, care prezenta arsuri de gradul III, pe aproximativ 70% din suprafața corpului, nu s-a mai putut face nimic, acesta fiind declarat decedat.

Echipajul de stingere a procedat la înlăturarea efectelor negative ale evenimentului și stabilirea cauzei probabile de producere a acestuia.

În urma incendiului, generat, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în spații închise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, au ars un aragaz și un scaun.

Distribuie informația

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri