La o săptămână după ce au ieşit din cantonament, fotbaliştii de la FC Bihor şi-au reluat sâmbătă seria partidelor de verificare din această perioadă a pregătirilor. De această dată, trupa antrenată de Florin Farcaş şi Dorin Mihuţ s-a deplasat la Satu Mare, pentru jocul cu echipa locală CSM Olimpia, o formaţie, la rându-i, cu pretenţii anul acesta în ceea ce priveşte promovarea.
Partida s-a încheiat cu victoria gazdelor, cu scorul de 2-1, după ce la jumătatea confruntării scorul a fost egal, 1-1.
Cei de la CSM Olimpia au deschis scorul în minutul 27, când a marcat G. Mansour, pentru ca înainte de pauză, în minutul 43, Florin Chitaş să restabilească egalitatea, după o incursiune personală pe partea stângă, o combinaţie cu Sergiu Jurj şi un şut la colţul lung din 13 metri. În partea a doua, în minutul 56, sătămrenii au mai reuşit să înscrie o dată, prin Cl. Oanea, în minutul 56.
Până la final, şi orădenii au mai trimis o dată mingea în poartă, prin Gunie, însă golul său a fost anulat pe motiv de ofsaid.
În prima repriză, FC Bihor a mai avut două ocazii, prin Vînău şi Sergiu Jurj, iar în partea a doua, Ricardo Farcaş nu l-a putut învinge pe portarul sătmărean cu o lovitură de cap din 6 metri.
În partea secundă şi gazdele au avut o bună oportunitate, când au scăpat în poziţie de singur cu portarul, dar s-a interpus golakeeperul Mihai Pânzariu.
„Am întâlnit un adversar, din punct de vedere fizic, mai proaspăt decât noi, o echipă cu o viteză şi o agresivitate în plus faţă de noi. Sigur că mă aşteptam la lucrul acesta, pentru că ştiu ce am lucrat în perioada de pregătire şi era normal să simţim lucrul acesta, pentru că avem doar şase zile de la ieşirea din cantonament. Dar, am avut momente bune, am avut momente în care am pus stăpânire pe joc, am creat presiune pe adversar, ne-am creat momente bune. Una peste alta, ţinând cont că suntem într-o etapă în care organismul jucătorilor acuza o stare de oboseală, iar în ceea ce priveşte viteza de joc încercăm să de apropiem de ce va fi în jocurile oficiale, eu zic că a fost un test util”, a declarat antrenorul Florin Farcaş, la încheierea partidei.
Tehnicianul formaţiei FC Bihor a început disputa de sâmbătă de la Satu Mare în formula: M. Pânzariu – C. Jurj, C. Preklet, R. Fracaş, Al. Stoian – R. Gunie, B. Vasile, An. Vînău – Sg. Ciocan, Sg. Jurj şi Fl. Chitaş. În repriza a doua au mai intrat: Sg. Bactăr, L. Ioviţă, Al. Băican, G. Cherman, V. Calugher, A. Moga, A. Gîdea şi M. Hosu.
Pentru FC Bihor urmează săptămâna viitoare alte două jocuri de verificare. Primul dintre acestea va avea loc miercuri, 21 februarie, cu SCM Zalău, tot în deplasare.