În luna ianuarie 2024 la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor au fost controlate un număr de 236 de unităţi; s-au aplicat 340 sancţiuni contravenţionale, din care 58 amenzi în cuantum de 322 de mii de lei şi peste 280 de avertismente.
Din totalul de 340 sancţiuni aplicate de I.T.M. BIHOR în ianuarie 2024, 35% (120) au fost sancţiuni în domeniul sănătate şi securitate în muncă si 65% (220) au fost sancţiuni în domeniul relaţiilor de muncă.
Pentru munca nedeclarată s-au aplicat 4 amenzi în valoare totală de 90.000 lei și 2 avertismente.
Exemple de domenii de activitate în care s-a depistat muncă nedeclarată: coafor, asistență socială, construcții, școli conducere auto, casă de schimb valutar, se arată în comunicatul remis oradeaindirect de ITM Bihor