Este dezastru la simularea Evaluării Naționale, potrivit rezultatelor anunțate vineri de Ministerul Educației. Astfel, 58% dintre elevi au luat sub 5 la Matematică, în timp ce la Limba română, 26% au luat mai puțin decât nota de trecere. Au fost implicați în procesul de evaluare 11.593 de profesori evaluatori, după cum urmează: Limba română: 5.675; Matematică: 5.452; Limba maternă: 466.
La Matematică au fost 91 de note de 10, la Limba română 44 de elevi au luat nota maxima, iar Limba și literatura maternă, 22.
La nivelul celor 3.747 de centre de examen, peste 12.000 de profesori asistenți au asigurat scanarea și încărcarea lucrărilor pe platforma informatică.
Platforma a funcționat în parametri optimi pe toată perioada desfășurării proceselor, cu excepția unui interval de circa 20 de minute în prima zi de examen, a precizat ministerul.
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.