Oradea va deveni un hub pentru transportul de mărfuri. Terminalul Intermodal a fost finalizat

Un proiect de o deosebită importanță pentru dezvoltarea economică a municipiului, Terminalul Intermodal Oradea, situat pe Calea Borșului 43 A, a fost finalizat, acesta urmând să asigure legătura între transportul feroviar și cel rutier în această zonă a țării.

Cu această ocazie, primarul Florin Birta, împreună cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a ținut azi, 1 martie, o conferință de presă în teren, în cadrul căreia au fost prezentate detaliile proiectului.

„Este un hub de conexiune rutieră foarte important, care va duce la dezvoltarea mediului de afaceri din Oradea. Valoarea totală a investiției a fost 15 milioane de euro, din care 10 milioane sunt din fonduri europene și 5 milioane reprezintă contribuția municipiului Oradea. Pentru realizarea acestei investiții am parcurs în ultimii ani o procedură anevoioasă, prin care am solicitat terenul de la Ministerul Finanțelor. Anul trecut, în luna mai, s-a emis Hotărârea de Guvern prin care acest teren ne-a fost transferat în proprietate. Apoi, din luna mai până la finalul anului, constructorii au reușit să finalizeze investiția, deși aveau ca termen un an de zile. Doresc să le mulțumesc pe această cale pentru implicarea și efortul depus”, a precizat primarul Florin Birta.

Proiectul „Dezvoltarea unui centru de transport intermodal cu facilitate de acces la transport rutier și feroviar în zona gării CFR Episcopia Bihor” a fost implementat de Primăria Oradea prin Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională, finanțarea fiind asigurata prin Programul Operațional Infrastructura Mare.

În cadrul proiectului s-au construit două linii de cale ferată de aproximativ 700 de metri fiecare, care vor fi utilizate pentru încărcarea și descărcarea mărfurilor ce vor fi transportate prin intermediul centrului intermodal.

Totodată, s-a construit o platformă de beton între cele două linii de cale ferată, o clădire administrativă de tip container în care să se desfășoare partea logistică și parcarea pentru camioane. Terminalul intermodal a fost împrejmuit, iluminat și racordat la rețelele de utilități.

Lucrările au fost realizate de asocierea formată din SC COSTA VOC IMPEX SRL – lider de asociere si ASFAMIXT SRL – asociat.

„Oradea rămâne un model de referință la nivel național. În spatele proiectelor de infrastructură stau parcurile industriale, o industrie vie foarte importantă pentru ceea ce înseamnă crearea de locuri de muncă și atragerea de investitori. Felicitări pentru modul în care știți să dezvoltați economic orașul! Proiectele ce țin de conectivitate vor aduce un potențial uriaș. De aceea, atât centura orașului, cât și drumul de legătură cu Autostrada A3 sunt foarte importante pentru conectivitatea orașului”, a spus ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

Terminalul Intermodat a fost predat către Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), care a încheiat deja un contract pentru operarea intermodalului cu S.C. Routier European Transport S.A. (Lider) și Cabooter Intermodal BV (Asociat 1).

Operarea terminalului va începe cel târziu în data de 01.01.2025, până la această dată operatorul fiind desemnat să parcurgă procedurile necesare în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor necesare operării.

Primarul Florin Birta a precizat că terminalul intermodal urmează să fie completat cu încă două linii de cale ferată, după ce sediul celor de la Direcția Antifraudă și Direcția Regională Vamă va fi mutat în Parcul Industrial nr. 1, aproape de această zonă.

„Am încheiat un protocol de colaborare cu Ministerul de Finanțe și ne-am asumat că le vom construi un nou sediu, acesta de aici urmând să fie mutat, pentru a putea realiza investiția cu patru linii de cale ferată. Suntem în discuții avansate cu cei de la Antifraudă și de la Vamă, iar până la finalul lunii martie vom încheia un contract pentru realizarea SF-ului pentru un nou sediu, urmând ca până la finalul lunii mai să fie finalizat studiul și apoi să demareze licitația pentru construcția unui alt sediu în Parcul Industrial nr. 1”, a spus primarul Florin Birta.

Municipiul Oradea va deveni astfel un hub pentru transportul de mărfuri datorită faptului că este situat în apropiere de Autostrada Transilvania și drumul expres Oradea-Arad, iar calea ferată Cluj – Napoca – Oradea – Episcopia Bihor va fi electrificată. Centrul intermodal va fi conectat printr-un drum de legătură la E60/DN1. Prin implementarea proiectului, zona va deveni un puternic nucleu economic la nivelul întregii regiuni Nord-Vest.

Distribuie informația
Alte știri