Un proiectil de calibru 76 de milimetri, în stare de funcționare, a fost ridicat în seara zilei de miercuri, 06 martie a.c., din localitatea Cordău, comuna Sânmartin, de către echipajul pirotehnic din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea.
Sesizarea, primită în dispeceratul ISU Bihor, prin Sistemul Unic 112, a fost făcută de un localnic, care a găsit o muniție pe propriul teren, în timp ce efectua lucrări agricole.
După identificarea muniţiei, un proiectil de calibru 76 milimetri, provenit din cea de a doua conflagraţie mondială, pompierii pirotehnişti au procedat la cercetarea zonei în vederea asanării altor potenţiale muniţii, după care au transportat şi depozitat proiectilul în condiţii de siguranţă