Comitetul Executiv al Federaţiei Europene de Handbal a decis să aloce organizarea Campionatului European de handbal feminin din 2026 Cehiei, Poloniei, României, Slovaciei şi Turciei, într-o mişcare menită să ducă handbalul feminin de top pe cât mai multe pieţe europene posibil.
Runda preliminară se va desfăşura cu câte o grupă în fiecare dintre următoarele oraşe: Oradea, Cluj-Napoca, Antalya, Brno, Katowice şi Bratislava.
Campionatul European – EHF EURO 2026 este programat pentru perioada 3-20 decembrie 2026 şi va fi cel de-al doilea Campionat European de handbal feminin la care vor participa 24 de echipe.
Grupele principale vor avea loc la Cluj-Napoca şi Katowice. Oraşul polonez Katowice, care a fost deja gazdă în cadrul EHF EURO 2016 la handbal masculin, precum şi la Campionatul Mondial IHF de handbal masculin din 2023, va primi echipele din weekendul final.