Hartă informativă cu punctele de încărcare a maşinilor electrice

O hartă informativă cu punctele de încărcare a maşinilor electrice este disponibilă pe site-ul Ministerului Energiei. Aplicaţia conține momentan doar 1.000 din cele 5.000 de staţii. În următoatele luni, urmează să fie completată.

„Pe harta actuală, Ministerul Energiei s-a adresat operatorilor privați, în parteneriat cu Asociația Națională de Mobilitate Electrică, s-a adresat Asociației Municipiilor din România, s-a adresat Uniunii Consiliilor Județene din România și Asociației Comunelor din România tocmai în încercarea de a coagula toată această informație și de a o prezenta într-un format accesibil pentru România. În acest moment, discutăm de o hartă informativă disponibilă și pe site-ul Ministerului Energiei, dar viziunea este mai ambițioasă de atât și ne-am pus în pielea utilizatorului român, cel care conduce o mașină electrică și vrea să ajungă din punctul A în punctul B“, a spus ministruln Energiei, Sebastian Burduja.

Potrivit ministrului, acest demers se încadrează în trendul european în care Europa și-a propus să atingă numărul de 75 de milioane de mașini electrice înmatriculate până în 2030, și ambiției de a avea stații de încărcare rapidă din 60 în 60 de kilometri pe drumurile principale.

Distribuie informația
Alte știri