Grevă la Poştă miercuri, 20 martie, timp de două ore

Foto: posta-romana.ro

Miercuri, 20 martie, între orele 8 şi 10 dimineaţă, are loc greva de avertisment în cadrul Companiei Naţionale Poşta Română SA.

„Având în vedere situaţia conflictuală gravă din Poşta Română, facem precizarea că, dacă se va ajunge în situaţia declarării grevei generale în cadrul Companiei Poşta Română, aproape jumătate din populaţia României va avea de suferit, ţinând cont de obiectul de activitate al Poştei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui ajutoarele sociale şi alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situaţii de subzistenţă şi nu în ultimul rând ţinând cont că Poşta Română distribuie toate citaţiile şi convocările de ordin procedural ale instanţelor de judecată, problema de disfuncţionalitate va fi una majoră”, a spus vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical pe probleme juridice şi relaţii de muncă, Mircea Burlacu.

Potrivit acestuia, peste două treimi din angajaţii Poştei Române primesc salariul minim pe economie. Salariații cer o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere între 5 şi 10% a sporurilor de loialitate.

Sindicaliştii mai spun că, dacă situaţia nu se rezolvă, va fi declarată greva generală în cadrul companiei Poşta Română.

Distribuie informația

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri