Vloggerul Selly a fost prins de radar cu 236 km/h pe A1

Un tânăr de 23 de ani din Craiova a fost prins, sâmbătă, de poliţişti când conducea cu 236 de kilometri pe oră, pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti. 

Selly a confirmat, într-un mesaj postat pe o rețea socială, că a rămas fără permis după ce a condus cu peste 200 km/h.

„Azi am făcut o greșeală, eram pe A1 în drum spre Budeasa și pe o bucată mică de autostradă am mers cu peste 200 km/h și am fost luat de aparatul radar. A fost un moment de inconștiență pe care îl regret! Am învățat ceva din această situație și nu voi mai merge pe viitor cu o asemenea viteză. Indiferent cât mă grăbeam la filmare, trebuia să realizez că viața e mai presus de orice. Cumva e bine că rămân pieton patru luni, că mă învăț minte să nu mai fac așa ceva pe viitor”.

Potrivit Poliției Rutiere, bărbatul a fost amendat de 3.300 de lei, iar ca măsură complementară poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile

Distribuie informația

CASĂ DE VÂNZARE ÎN BIHOR

 

Alte știri