În fiecare an, la 1 aprilie, oamenii din lumea întreagă marchează Ziua păcălelilor, cunoscută și ca Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor, când fiecare încearcă, cu mai mult sau mai puțin succes, să-i facă o șotie colegului, prietenului, vecinului, unui membru de familie, mai exact, toată lumea păcălește pe toată lumea.
Tradiţia Zilei păcălelilor de 1 aprilie are rădăcini care se pierd în vechime. Din timpuri străvechi, popoare din Europa au celebrat Anul Nou în jurul datei echinocţiului de primăvară. Însă, odată cu stabilirea datei de 1 ianuarie ca primă zi a anului, cei care uitau de schimbare au devenit victime ale glumelor sau farselor, conform site-ului timeanddate.com.
Unii istorici consideră că acest obicei este originar din Franţa, pornind de la mutarea zilei de Anul Nou de la 1 aprilie la 1 ianuarie, odată cu adoptarea calendarului gregorian, în secolul al XVI-lea. Cei care au continuat să celebreze Anul Nou pe 1 aprilie în loc de 1 ianuarie erau numiţi ”păcăliţii de aprilie”.
În era tehnologiei, se investeşte efort pentru crearea de farse elaborate de Ziua păcălelilor. Astfel, în fiecare an, de 1 aprilie, ziarele, posturile de radio, TV, site-urile web, companiile care administrează motoare de căutare sau platformele de social media lansează anunţuri absurde, informaţii false, uneori scandaloase, care păcălesc audienţa. De-a lungul timpului, o serie de farsele celebre au amuzat publicul. Spre exemplu, la 31 martie 1940, Institutul Franklin din Philadelphia, SUA, a publicat un comunicat care anunţa că a doua zi va fi sfârşitul lumii, informaţia a fost preluată şi difuzata de un post de radio, care a precizat că apocalipsa va veni la 1 aprilie, la ora 15 fix. În 1957, BBC raporta că fermierii elveţieni se confruntă cu o recoltă record de spaghete şi a arătat imagini cu oameni care recoltează tăiţei din copaci. În 1995, ziarul „Irish Times” a anunţat că Disneyland negociază cu guvernul rus privind achiziţionare trupului lui Lenin în vederea expunerii lui, cu tot cu mausoleu, în parcul de distracţii din Paris. În 1998, Burger King anunţa printr-o reclamă, publicată în USA Today, că a introdus în meniurile sale Whopper-ul pentru stângaci. Noul burger avea aceleaşi ingrediente, dar toate condimentele erau rotite cu 180 de grade, în beneficiul clienţilor stângaci. În 2009, Oficiul elveţian de turism a lansat un videoclip care dezvăluia că munţii lor sunt atât de curaţi datorită muncii neîntrerupte a gunoierilor montani care spălau până şi pietrele murdărite de păsări.
În 2022, compania Twitter a postat un mesaj pe contul său oficial, spunând că lucrează la un buton de editare. Întrebată dacă tweetul a fost o glumă, compania a spus: „Nu putem confirma sau infirma, dar este posibil să ne edităm declaraţia mai târziu”, conform https://www.reuters.com/.
La noi în țară, Ziua păcălelilor se sărbătorește începând cu secolul al XIX-lea. Potrivit site-ului www.istorie-pe-scurt.ro, se obișnuiește ca farsele să fie făcute până la ora prânzului, altfel acestea aduc ghinion păcăliciului. Tradiția spune că dacă o fată frumoasă reușește să te păcălească, trebuie să o iei de nevastă sau măcar să fii prietenul ei. Dar nu este indicat să te căsătorești la 1 aprilie, pentru că bărbatul însurat în această zi va fi toată viața sub papucul nevestei. Copiii născuți la 1 aprilie vor avea succes pe aproape toate planurile, dar ar fi bine să stea departe de jocurile de noroc.