Administraţia Naţională de Meteorologie a emis mai multe avertizări Cod galben şi Cod portocaliu de vânt şi vijelii, care vor afecta, începând de luni seara, treptat, întreaga ţară.
Astfel, pentru intervalul 1 aprilie, ora 20:00 – 2 aprilie, ora 8:00, a fost publicată o atenţionare Cod galben potrivit căreia vântul se va intensifica treptat în Banat, Crişana, Oltenia, jumătatea vestică a Transilvaniei şi în Maramureş, cu viteze de 55…65 km/h şi pe arii restrânse 70 km/h, iar în a doua parte a nopţii va avea aspect de vijelie.
În Carpaţii Occidentali şi în Carpaţii Meridionali, la altitudini mari, rafalele vor depăşi 100…110 km/h.
Atenţionarea este valabilă în jumătatea vestică a ţării.