Dacă pentru primul a fost adus în atenție spătoiul românesc răspândit îndeosebi în satele din sub-zona etnografică Roșia-Pietroasa, de la poalele Munților Bihorului și versantul sudic al Munților Pădurea Craiului, unde s-a păstrat cel mai conservator port bihorean, până spre mijlocul secolului XX, în al doilea an organizatorii vă propun câteva sate de pe valea Crișului Repede.
Caracteristic pentru cămașa femeiască de pe Crișul Repede de la sfârșitului secolului XIX a fost croiul drept (croiul poncho) din 1,5 sau 2 lați de pânză, netăiați la umăr și cu gura cămășii la spate – la cele mai vechi și în față la cele mai noi -, cu mâneca prinsă din umăr. Piesele sunt datate între 1880 și 1930 și au fost achiziționate din Vadu Crișului, Șuncuiuș, Bălnaca-Groși, Cacuciul vechi, Lugașu de sus, la sfârșitul anilor ’60 – începutul anilor ’70.
„Propunem și două modele de cămăși bărbătești din satele Beznea și Călățea (Aștileu), ce datează din prima jumătate a secolului XX.
Motivele ornamentale sunt realizate cu diverse tehnici de broderie: închingătură, cusături cu puncte înnodate – îngurzătură, broderie plină – trăsurește, bătucitură, miezește, cusătură crucește sau brânelește, tăieturi și împunsături – ciur, ochi întorși, șabac, ajur.
Astfel, vom reînvia croiul și tehnicile de ornamentare ale vechilor cămăși de pe valea Crișului Repede.
Vom învăța să ne confecționăm propria cămașă de Bihor și să o decorăm folosind tehnicile de ornamentare de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, având posibilitatea de a ne inspira direct de la piese etnografice aflate în patrimoniul Muzeului Țării Crișurilor. Și, pentru că e o ȘEZĂTOARE, vom lucra împreună, ca pe vremuri, și ne vom familiariza cu datinile și obiceiurile zonei noastre, transmit organizatorii.
Inițiatoarea acestei Șezători este dr. Simona Bala, muzeograf, Secția de Etnografie, iar îndrumarea practică, concretă va fi asigurată prin amabilitatea doamnei doctor Florina Berte, care știe „să împungă” frumos și cu acul medical și cu acul de cusut și brodat. Evenimentul va avea loc joi, 28 aprilie, de la orar 18.
Taxa de participare: 20 lei /an, reprezentând înscrierea în Asociația „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor”, iar pentru membrii asociației intrarea este gratuită. Materialele vor fi asigurate de participanți.