În contextul atenționării Cod Galben, transmisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, valabilă pentru județul Bihor, în intervalul 22 mai, ora 10.00 – 23 mai, ora 10.00, fenomenele avertizate fiind “ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor recomandă cetățenilor, ca pe timpul manifestării acestor fenomene meteorologice, să nu se deplaseze în apropierea copacilor, a panourilor publicitare sau a clădirilor aflate în construcție sau care prezintă elemente arhitectonice ce pot fi smulse de vânt.
Totodată, recomandăm bihorenilor să îndepărteze copacii sau ramurile uscate, să asigure sau să înlăture, după caz, elementele de construcție aflate în echilibru instabil, care pe timp de vijelie, ar putea cădea şi provoca victime ori pagube materiale.
Pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, parcarea autovehiculelor se va realiza în zone ferite, la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate.
De asemenea, pentru prevenirea și limitarea efectelor ploilor abundente, pompierii bihoreni vă recomandă respectarea următoarelor măsuri:
– Curăţaţi şanţurile şi rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
– Construiţi bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundaţie;
– Nu aruncați gunoaiele menajere şi resturile vegetale în albiile apelor curgătoare;
– Curățați pilonii de susținere a podurilor, punților și podețelor de materialele aduse de viituri, pentru a se evita formarea unor adevarate baraje ce pot afecta împrejurimile sau chiar rezistența acestora;
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.