Începe cel mai mare eveniment de fundraising prin înot din țară! Bihorenii se pregătesc din nou să fie generoși! Comunicat FCO

Vrei să organizezi un concert de jazz? Vrei un spațiu creativ, în care să picteze toți artiștii neînțeleși? Vrei să faci graffiti 3D în parcare?  Sau să văruiești scara blocului și să plantezi panseluțe de-a lungul străzii? Sau poate ai un plan mai grandios? Vrei să pui pe roate o comunitate care tresare la o pasiune pe care nimeni nu știe că o împărtășește cu un sfert din oraș, fiindcă nu aveți unde să o exersați împreună? Vrei să schimbi fața orașului, măcar în cartierul tău, să ajuți un om care are nevoie de sprijinul nostru pentru a trece peste o cumpănă sau îți dorești să pui pe picioare o afacere socială?

Înscrie-ți proiectul la Swimathon Oradea până în 2 aprilie 2017 și începe să faci valuri!

Trimite-ne proiectul tău, convinge-ți prietenii și companiile să înoate pentru ideea ta,  să se implice alături de tine și de noi în transformarea unui vis în realitate.

Ce este Swimathon?

Swimathon este un eveniment de strângere de fonduri prin care companiile, organizațiile, grupurile de inițiativă și persoanele fizice pot desfășura campanii de strângere de fonduri pentru susținerea unor inițiative, cauze sau proiecte diverse de implicare în comunitate.

Cum funcţionează?

Un grup de inițiativă, fie că e format din prieteni sau că reprezintă un ONG, înscrie la Swimathon un proiect cu impact în comunitate. Apoi, își formează o echipă de înotători cu suflet mare, care vor sări în apă în ziua evenimentului. Până la competiția de înot, fiecare echipă își creează rețele de donatori și susținători. Susținătorii vor dona o sumă fixă pentru fiecare lungime de bazin parcursă de echipă, în timpul evenimentului. Cu cât mai multe ture de bazin parcurse, cu atât mai mulți bani se adună în contul proiectului.

Swimathon – Rezultatele celor patru ediții anterioare

Patru ediții Swimathon Oradea înseamnă, în cifre: 59 proiecte finanţate, 892 de înotători, 7111 lungimi de bazin,  355,5 km înotaţi, 150 de voluntari, 290.000 lei adunaţi, 1057 de sponsori și donatori individuali şi  peste 3000 de susținători în tribunele Bazinului Olimpic Ioan Alexandrescu.

Fundația Comunitară Oradea încurajează generozitatea, solidaritatea și activismul local, oferind celor ce doresc să se implice în rezolvarea problemelor din comunitate o modalitate de a face acest lucru. Prin intermediul unor evenimente sportive, ONG-urile se întâlnesc într-un cadru dinamic atât cu donatorii și voluntarii, cât și cu cei ce au nevoie de sprijin.

Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul Fundației Comunitare Oradea http://www.fundatiacomunitaraoradea.ro/activitati/swimathon și pe pagina de facebook a evenimentului https://www.facebook.com/Swimathon-Oradea-810644028965369/?fref=ts.

Așteptăm cu interes proiectele ONG-urilor și grupurilor de inițiativă din întreg Bihorul până ȋn data de 2 aprilie 2017, iar apoi publicul larg, cu mic, cu mare, la Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu, ȋn data de 27 mai 2017, începând cu ora 10:00, să fim împreună pentru comunitatea noastră!

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds