La data de 12 iunie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 33 de ani, din comuna Batăr, județul Bihor, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența substanțelor psihoactive (2 acte materiale) și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
Acesta a fost depistat în trafic, la data de 11 iunie a.c., la ora 19.55, pe drumul județean 795, în localitatea Gurbediu, județul Bihor, de polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca, în timp ce conducea un autoturism, existând suspiciunea că ar fi consumat substanțe psihoactive.
În urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
În cauză a fost întocmit dosar penal și, totodată, bărbatului i-a fost reținut permisul de conducere, fiindu-i eliberată dovada înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.
În ciuda acestui fapt, bărbatul a fost depistat din nou, în trafic, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 23.55, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județean 795, în localitatea Gurbediu, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Și în acest caz, în urma testării preliminare, cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, bărbatul fiind condus, din nou, la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii consumului unor substanțe interzise.
Polițiștii Secției nr.8 de Poliție Rurală Tinca continuă cercetările în cauză sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.