Decanul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, prof. univ. dr. habil. Adrian Maghiar, a anunțat – cu prilejul ceremoniei de absolvire a generației 2024 a studenților mediciniști orădeni – că principalul corp de clădire în care funcționează facultatea, cel din Piața 1 Decembrie, nr. 10, va trece printr-un amplu și foarte necesar proces de reabilitare.
Valoarea totală a proiectului, realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții „CNI” – SA, în cadrul Programului național de construcții de interes public sau social, este de 136.328 mii lei, inclusiv TVA, din care valoarea lucrărilor de construcții-montaj este de 49.342 mii lei. Contribuția Universității din Oradea la aceste lucrări este de 412 mii lei, inclusiv TVA. Durata de proiectare a obiectivului de investiții este de 6 luni, iar cea de execuție a lucrărilor este de doi ani.
În cadrul acestui amplu proces de renovare vor fi efectuate mai multe lucrări, printre care: acoperirea cu zinc a coifurilor și a corpului central, reabilitarea sau refacerea, conform modelului istoric, a ușilor și ferestrelor, restaurarea elementelor decorative ale sălii mari, a holurilor și casei scărilor etc.
În plus, podul clădirii va fi mansardat pentru a se crea noi spații de învățământ. Vor fi realizate și intervenții pentru recompartimentarea spațiului interior, conform unei noi organizări funcționale. De asemenea, vor fi reabilitate elementele arhitecturale și ale componentelor artistice: sala festivă, suprafețele parietale, suprafețele elementelor din lemn, suprafețele pictate ale tavanului, tâmplării. La finalul lucrărilor, clădirea facultății de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea va fi protejată antiseismic, informează Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Elegant și somptuos în același timp, imobilul din Piața 1 Decembrie a fost construit în 1894, de către Rimanoczy Kalman jr., găzduind inițial sediul Camerei de Comerț din Oradea.
Decanul, prof. univ. dr. habil. Adrian Maghiar, le-a mărturisit, cu umor, absolvenților promoției 2024 a FMF că, „Pe parcursul ultimilor ani, nu mi-a fost teamă pentru calitatea actului didactic din facultatea noastră, cum m-am temut să nu vă cadă ceva în cap”.