La acest sfârșit de săptămână se încheie un test realizat în ultima lună de primăria venețiană: taxă de intrare în oraș pentru turiștii de o zi. În acest mod, orașul vrea să controleze numărul turiștilor.
Pe parcursul celor 29 de zile de probă, turiștii de o zi au plătit o taxă de intrare în oraș de 5 euro. Taxa a adus bugetului local peste 2 milioane de euro. De anul viitor taxa va fi însă de până la 10 euro.
Michele Zuin, coordonatorul departamentului de finanțe al orașului, a declarat ziarului Il Gazzettino, că de anul viitor, în anumite zile se va introduce un tarif de bază pentru vizitarea orașului. În „zilele critice”, când afluxul de turiști de zi poate fi foarte mare, se va lua în discuție un tarif maxim de vizitare a orașului de până la 10 euro. În acest mod, turiștii vor fi descurajați să ia Veneția cu asalt.
După 27 de zile de probă, primăria Veneției a costatat că în anumite zile orașul a fost vizitat și de 25.000 de turiști. Taxa a fost în vigoare între orele 8-16. Amenda pentru neplătirea taxe a fost de 300 de euro. Taxa nu a fost impusă locuitorilor, turiștilor cazați în Veneția și copiilor sub 14 ani.
Michele Zuin este dezamăgit că taxa de 5 euro nu a „speriat turiștii de o zi”. Federica Toninello, purtătoarea de cuvânt a inițiative cetățenești Adunarea Casei Veneția, spune că taxa de 5 euro a adus bani în bugetul local, dar nu a avut efectul scontat. Simone Venutini, șeful Departamentului Turistic al Veneției, constată că Veneția este în continuare prea ieftină. „Nu este nicio tragedie dacă turiștii plătesc mai mult.”
Orașul este vizitat anual de circa 15 de milioane de turiști. În centrul orașului, pe străduțele dintre lagune, locuiesc sub 50.000 de locuitori. Pentru turiști sunt însă disponibile peste 50.000 de paturi. În unele zile Veneția este atât de plină de turiști, încât pe străduțele dintre Piața San Marco și Podul Rialto nu se mai poate trece.
Veneția suferă de mulți ani din cauza turiștilor de o zi. Locuitorii orașului protestează periodic împotriva turismului de masă și împotriva vaselor de croazieră, care aduc mase de oameni, care nu consumă mare lucru în oraș, dar lasă foarte mult gunoi și distrugere. Vasele de croazieră sunt un adevărat pericol pentru lagune și clădirile medievale și baroce. Anul trecut orașul a fost foarte aproape de a fi trecut pe lista Patrimuniului Mondial aflat în pericol de distrugere.
Daniela Stoica