ANM: 14 iulie 2024, cea mai călduroasă dimineață de când se fac măsurători meteorologice

Foto: Gabriel Popescu

Peste 120 de recorduri de temperaturi extreme s-au înregistrat în România în ultimele 2 zile, în timp ce meteorologii avertizează că și zilele următoare vor fi de foc. Dimineața de duminică, 14 iulie, a fost consemnată drept cea mai călduroasă de când se fac măsurători meteorologice în România.

„126 de stații meteorologice au înregistrat cele mai ridicate temperaturi maxime de când se fac măsurători meteorologice în țara noastră, iar minimele au fost cele mai ridicate la 71 de stații meteorologice. Iar în această dimineață, 14 iulie, 58 de stații au înregistrat de asemenea recorduri ale temperaturilor minime, fiind cea mai călduroasă dimineață de 14 iulie de când se fac măsurători meteorologice”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM pentru digi24.ro.

Conform avertizărilor emise de ANM, codul roșu rămâne valabil pentru Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, unde temperaturile au atins valori între 37 și 41 de grade. Codul portocaliu afectează Maramureș, Transilvania, Dobrogea și zona Carpaților Orientali, cu maxime de 35-40 de grade. În intervalul 15-16 iulie, codul roșu se va extinde și în Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei, unde se așteaptă temperaturi de până la 42 de grade.

Meteorologii preconizează că valul de căldură va persista în toată țara, cu temperaturi foarte ridicate atât ziua, cât și noaptea. Minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând nopți tropicale. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, accentuând disconfortul termic.

Distribuie informația
Alte știri