Aproape 1.000 de conducători auto, testați de polițiștii din Bihor pentru alcool sau droguri, la final de săptămână

În perioada 12 – 14 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au desfășurat ample acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc, a faptelor comise cu violență sau pe fondul conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. De asemenea, acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat și combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice cu viteză excesivă sau neadaptată la condițiile de drum.

Acțiunile polițiștilor bihoreni au vizat menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul comunității locale, prin desfășurarea de acțiuni specifice, punctuale, cu efective mărite, atât pe raza municipiului Oradea, cât și pe raza județului Bihor.

Astfel, la sfârșit de săptămână au fost desfășurate 17 acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat și au fost efectuate 13 filtre, în acțiuni fiind implicați 311 polițiști de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, transporturi și luptătorii de la acțiuni speciale, 82 de jandarmi, dar și polițiști de frontieră și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 1.247 de persoane. De asemenea, au fost efectuate 974 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau droguri.

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii din Bihor au aplicat, în total, 260 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 138.500 de lei.

Totodată, au fost constatate 24 de infracțiuni, dintre care 17 la regimul circulației rutiere, patru la Legea nr.143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri și trei infracțiuni de altă natură.

Din totalul sancțiunilor, 166 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 105 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, 13 pentru utilizarea telefonului mobil la volan fără sistemul de tip „mâini libere”, șapte sancțiuni au fost pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, 17 pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționați 13 bicicliști, au fost sancționate două depășiri neregulamentare, două sancțiuni au fost pentru lipsa ITP, iar șapte  sancțiuni au fost pentru alte abateri.

Totodată, poliţiştii bihoreni au reţinut 41 de permise de conducere și 18 certificate de înmatriculare.

Distribuie informația
Alte știri