Primăria Oradea, prin Direcția Patrimoniu Imobiliar, anunță finalizarea lucrărilor de reabilitare a fațadei exterioare a clădirii situate în Piața Unirii nr. 7. Aceste lucrări au fost realizate în cadrul Programului multianual pentru protejarea și intervenția asupra clădirilor cu valoare cultural-arhitecturală, situate în Ansamblul Urban – Centrul Istoric Oradea.
Lucrările, care au început în luna septembrie 2023, au fost executate de S.C. Glory Residence S.R.L., având o valoare totală de 1.196.409 lei (cu TVA). Termenul de execuție a fost de 12 luni, însă fațada exterioară a fost finalizată în doar șapte luni, urmând să fie demarate lucrările la fațadele interioare.
Clădirea, construită în jurul anului 1900, are un regim de înălțime de subsol, parter și un etaj, și cuprinde spații comerciale la parter și locuințe colective la etaj.
Prin această reabilitare, imobilul din Piața Unirii nr. 7 contribuie la menținerea și completarea arhitecturii impozante din zonă.