Primul strat de asfalt pe drumul județean de la Balc

Lucrările de reabilitare a drumului județean DJ 190G, cuprins între ieșirea din localitatea Balc, de la intersecția cu Almașu Mare, până la limita cu județul Sălaj, au ajuns la un stadiu fizic de 70%.  Drumul aflat în lucru are o lungime de 3,4 kilometri.

Constructorii au început turnarea primului strat de asfalt. Până acum au fost finalizate lucrări la sistemul de drenaj pentru a preveni acumularea apei, lucrări de nivelare și compactare a bazei și de aducere la nivel a suprafeței drumului. Pentru consolidarea drumului și asigurarea scurgerii apelor au fost proiectate, printre altele, podețe tubulare, drenuri longitudinale și parapete de siguranță cu protecție ridicată.

Ne propunem ca până la sfârșitul anului 2024 circulația între cele două județe, pe teritoriul comunei Balc, să se desfășoare pe noul drum modernizat. Partea carosabilă a drumului va avea o lățime de 5,5 metri, cu două benzi și acostamente de 0,75 metri fiecare”, a precizat Călin Gal, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Firma care execută proiectul „Reabilitare DJ 190 G – intersecție Almașu Mare – lim. Județ Sălaj, km 8+950 – km 12+350, L=3.4 km” este SC CARIER SRL, valoarea contractului fiind de 20.176.217,95 lei, inclusiv TVA. Finanțarea este asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean Bihor. Termenul de execuție este de 13 luni.

Distribuie informația
Alte știri